Viziune – Carte către Regiunea 7 Ineu
CARTE către
Regiunea7 Ineu
Autor Bulzan Marian Gigel
Această Carte este proprieteatea Asociației Timotei Ineu și se poate multiplica doar cu acordul și acceptul dat în scris, a Consiliului Director ATI
Capitolul I
Copilăria mea… a ta … o pregătire pentru slujire!
Zi de toamnă… cer senin, frig și o lună imensă strălucind pe cer… mă aflam în drum spre Biserica Penticostală din Seleuș, pentru o seară de rugăciune, autentic penticostală, biblică. De ce o numesc penticostală și biblică? Pentru că la rugăciune Dumnezeu are lucrători pe care i-a înzestrat cu daruri, pentru a zidi Biserica Sa. Cred din toată inima în călăuzirea Duhului Sfânt în concordanță cu Sfânta Scriptură! Am ajuns la rugăciune… din motive adiministrative se făcea rugăciune într-o clădire din spate ce nu necesita condiții speciale, în ceea ce privește organizarea: un loc simplu amenajat și încălzit. Aveam 14 ani când Dumnezeu mi-a vorbit prin darul prorociei, iar acea prorocie avea să îmi determine cursul întregii vieți. Nu prea am înțeles atunci mare lucru, dar am pus la inimă cuvintele acelea… am mers acolo, la rugăciune, 4 ani la rând, până când am terminat liceul…
Copilăria mea a fost destul de interesantă…
M-am născut într-o familie de penticostali, tata fiind diacon în Biserica Penticostală Betania Ineu. Pe vremuri, el cântase la acordeon și a încercat să mă învețe și pe mine, însă fără succes. Făcusem câteva ore de pian și acordeon, cu o doamnă profesoară de muzică, dar m-a ajutat ca teorie mai mult, practica nefiind în stare să o aplic. Nu mă puteam concentra la amândouă mâinile. Am învățat la mandolină și apoi la vioară, cântând în orchestra bisericii. Orchestra a fost înființată de regretatul profesor Cosma Matei, înainte de revoluție. Fratele Matei era văr cu regretatul și vestitul predicator Moise Lucaci, un om deosebit.
În muzică mă regăseam, mă alinam și îmi petreceam timpul îmbinând utilul cu plăcutul… nu mă gândisem vreodată să slujesc prin predicare sau să mă implic în vre-un fel în biserică.
Am crescut la bunicii din partea tatălui, bunica fiind pocăită iar bunicul fiind un om încăpățânat și care avea viciul băuturii.După ani de rugăciune și post s-a întors la Domnul la vârsta de 70 de ani și a mai trăit 3 ani după aceea total schimbat. Se vedea că îl întâlnise pe Domnul Isus. M-a marcat schimbarea lui și am văzut ce poate să facă Dumnezeu cu omul.
Tot ce mi s-a întâmplat din tinerețe, socotesc că a fost un drum bine stabilit și trasat de la care nu m-am abătut, ci am ascultat tot ce îmi vorbea Domnul prin slujitorii Lui. Cred și astăzi că tot ce am văzut, am auzit și am trăit au dus la formarea mea ca om și la creșterea mea pentru a fi folosit de Dumnezeu în anumite circumstanțe cheie a Lucrării Lui.
Nu sunt nostalgic după trecut… am făcut și greșeli… dar dacă mă uit înapoi și greșelile au fost îngăduite și au dus la trasarea drumului spre o direcție hotărâtă de Dumnezeu.
Nu vreau decât să evidențiez planul Lui Dumnezeu cu mine, ce avea să ducă într-o zi la o lucreare unică și deosebită, în care eu sunt o rotiță a unei complexe mașinării.
Dumnezeu mi-a dat oameni, care mi-au stat în jur ca și pilde, bune sau rele, de la care am învățat tot felul de lucruri. Niciodată nu ști la ce îți va prinde bine atâta cunoștință. Niciodată nu am înțeles matematica, pentru că nu mi-a plăcut. Dar am învățat pe acest criteriu, că într-o zi va prinde bine la ceva în viață.
Am crescut lângă bunicul Gheorghe… un om care te tăia pe viu. Un om care nu suporta minciuna și îți spunea verde în față, în schimb bunica era o diplomată. Nu putea să spună omului direct în față, ci te ocolea până ducea discuția acolo încât te făcea să înțelegi tu despre ce e vorba. Un contrast între bunicii mei, pe care mi l-am însușit… uneori e bine să spui omului greutatea de adevăr, dacă ști că poate să o ducă și dacă povara adevărului nu îl va doborâ… alteori e bine să îi spui numai ce crezi că poate duce, fiind un adevăr trepatat care îl va șlefui pe parcurs. Acest contrast m-a ajutat enorm în slujire, lucrând cu oamenii și fiind în postura de a fi tampon în niște situații imposibile.
Am avut un vecin în armată, Popa Mihai… noi îi ziceam Colonelu… după revoluție s-a desființat armata și el a fost trecut în rezervă cu o pensie uriașă și în grad de colonel. Un om cu o minte sclipitoare, cu un umor desăvârșit, dar cu patimi care i-au adus moartea într-o zi. I-a plăcut viața de soldat: băutură, țigări, femei… a fost însurat de 3 ori și a avut copii prin toată țara. Culmea, că viața soldățească, în privat nu l-a motivat la rânduială și organizare, ci l-a împrăștiat ca viață personală. Ieșea din orice situație râzând, făcând bășcălie de ceilalți, fiind net superior intelectual… a rămas fără un deget la picior… apoi doctorii le-au tăiat pe rând… apoi piciorul cu totul…. și celălalt pricior… și a rămas fără picioare din cauza diabetului care i-a provocat cangrenă. Neavându-se bine cu nici un vecin, a trebuit, ca fiind singura familie de pocăiți din zonă, să ne îngrijim de el. De multe ori aducea injurii, defăimări familiei noastre… avea un comportament deviant, vorbind ce nu trebuie… și totuși tata îi făcea focul… mama îi spăla hainele și îi făcea de mâncare. Am petrecut copilăria împingându-i căruțul pe malurile Gutului sau a Canalului Morilor, la pescuit, prpădindu-mă de râs. Niciodată nu cred că voi mai râde cu poftă și cu lacrimi ca atunci când, din orice situație, producea o stare de umor. Mi-a mărturisit că firea vioaie l-a ținut în viață… a murit dintr-o prostie, făcută din neatenție. O lovituă banală i-a provocat septicemie. A fost la evanghelizare la adunare… am vorbit cu el din Scriptură… a crezut dar nu a făcut nimic ca să își rezolve relația cu Dumnezeu și cu oamenii. Spunea că dacă moare nu o să cheltuim cu el, decât jumătate… fiind fără picioare nu mai dădeam banii pe pantaloni… Dumnezeu mi-a lăsat pe stradă un astfel de om, ca exemplu și spre șlefuirea mea. În doi ani de zile generația peste 70 de ani, a murit toată. Am numărat peste 80 de vecini care umpleau băncile de la uliță… acum e pustiu…
M-am tot întreabat când se vor pocăi oamenii din Ineu, însă fără un răspuns clar. Campaniile de evanghelizare făcute în Orașul Ineu nu au convins oamenii să își schimbe viața. Au fost mai mult un protocol și o informare culturală ce ține de cultura generală…
Am vrut să plec în Alba Iulia la Armată în clasa a VIII. Am fost la examen, am trecut testul psiho… când am văzut ce e acolo, ce viață duc cei din internat, mi-a pierit cheful de armată… Dumnezeu mi-a vorbit printr-un prororc că trebuie să ajung în multe locuri, să văd multe situații fără să pot face nimic, decât să iau aminte și să văd cum decurg lucrurile. A fost o experiență descurajantă pentru mine, dar m-am încrezut în Dumnezeu.
Am învățat la școală bine și Dumnezeu m-a ajutat la capacitate să iau o medie mare care să îmi permită să intru la secția de filologie la liceu, scăpând astfel de un profil real.
Aici am avut experiențe interesante… din generală am avut colegi needucați și care uneori te prigoneau pe motiv că erai pocăit. De multe ori eram provocat să mă bat, dar m-am retras… erau alți pocăiți care făcau gașcă și își băteau prigonitorii… nu judec… trec prin viață și învăț…
În liceu mergeam la rugăciune, la stăruințe, la evanghelizări. În 2008 Domnul m-a botezat cu puterea Duhului Sfânt, pe mine și pe câteva colege de clasă. A fost o schimbare uluitoare, pentru că ne cunoșteam, știam unii de alții cât suntem de slabi și în ce situații. Când am trecut prin aceleași contexte situaționale, eram alții, deci a fost o schimbare majoră.
Stau de vorbă astăzi cu tineri care habar nu au care e diferența în Duhul Sfânt și Puterea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt ne convinge de starea noastră păcătoasă și ne descoperă pe Tatăl Dumnezeu prin credința în Isus Cristos. Duhul Sfânt ne convinge să renunțăm la viața păcătoasă și să ne pocăim de tot ce este rău. Stăruința este o rugăciune sinceră în care se cere Putere de la Duhul Sfânt și daruri spirituale pentru a zidi Biserica Lui Cristos. Și penticostalii au tradiții nebiblice: rugăciuni haotice și neorganizate, fără să fi explicat celor ce se roagă, motivul rugăciunii. La stăruință te rogi ca Duhul Sfânt care a venit pe pământ în locul Domnului Isus, care a înviat și s-a înălțat la cer, să îți schimbe viața. Ai nevoie de putere să nu mai păcătuiești; ai nevoie de putere să ști să te rogi. Duhul Sfânt mijlocește pentru tine în rugăciune, deci trebuie să te rogi pentru darul vorbirii în limbi, ca să te zidești personal spiritual. Apoi trebuie să te rogi, să nu fi egoist, ci să zidești spiritual și biserica. Duhul Sfânt este în tine din momentul în care ai crezut în Isus Cristos: ai pecete, ai arvună, ești notat în Cartea Vieții. Însă trebuie să umblii în faptele bune pregătite celor aleși spre mântuire. Un pocăit care nu are putere, nu este de folos… un pom fără roadă va fi tăiat, deci mântuirea se poate pierde. Te lupți cu firea din tine și cauți zilnic să o răstignești. Te lupți cu păcatul, cu Diavolul, cu duhurile răutății din oameni și din văzduh, te lupți cu un iad întreg. Cu ce arme? Cu ce putere? Avem nevoie toți de puterea Duhului Sfânt. Ce folos să ai card și cu bani și să nu poți scoate nimic de pe el? Ce folos să fi creștin care să nu facă nimic? Asta nu se poate. Un creștin autentic are Duhul Sfânt în el și peste el. Adică are siguranța mântuirii și puterea slujirii!
Îmi aduc aminte la stăruință în 2008 că cei care se rugau erau puternic motivați prin fundamenul biblic. Se rugau frații pentru puterea de a predica… de a cânta… de a sluji… de a își schimba viața… de a se înfrâna… de a fi oameni buni… de a umbla în neprihănire… putere pentru acțiune. Apoi se rugau pentru daruri: darul prorociei, darul vedeniei, darul cârmuirii, darul minunilor, darul, tălmăcirii, etc. Țin minte că eram cel mai mic la rugăciune. Cei care stăruiau erau într-un cerc înconjurat de toți frații și surorile din adunare, care îi susțineau în rugăciune. Nu există vrăji sau soluții la stăruință. E o greșală repetarea unor cuvinte. Duhul Sfânt nu se bâlbâie! Asta denotă câtă Biblie cunoaște cel care stăruie după putere! La rugăciune câteva surori din adunare, dintre care și bunica, au cântat prin Duhul Sfânt, în limbi, după cum le da Duhul Sfânt cuvinte… și atunci a coborât un har cu putere în adunare… ca un foc care ne-a aprins. La un moment dat mă rugam și mă ascultam, și m-am speriat. Cu mintea mă rugam în română și înțelegeam. Cu gura nu știu ce mă rugam că nu înșelegeam… aveam 15 ani în 28 februarie 2008. În seara aceea Domnul a dat darul vorbirii în limbi multora… un frate s-a ridicat de la pământ aproximativi 15 centimetri și s-a dus, prin aer ridicat, până lângă o soră bolnavă, pentru care s-a rugat și Domnul a vindecat-o pe loc. Au fost experiențe deosebite la rugăciune, când ști pentru ce te rogi și cum să te rogi. Când nu ști ce faci ai o problemă, mai ales când nu ești convins de ceea ce faci.
Am vrut să nu mă implic în adunare la predică… în 2010 am încheiat legământ în apa botezului, la 17 ani. Mi-a spus tata că la seara tinerilor o să mă pună să dau îndemn. Am refuzat total, argumentând că eu știu să cânt și îmi este îndeajuns. Am mers după programul din Casa Domnului la o seară de rugăciune. Cum am intrat în adunare și m-am plecat pe genunchi să mă rog, a sărit omul lui Dumnezeu, un proroc bătrân care mi-a spus discuția ce am avut-o cu tata, ce am vorbit și că Dumnezeu mă va folosi cu instrument cu tot, în lucrarea Lui.
Din acel moment nu am mai refuzat, ci m-am pregătit. Recunosc că îmi este frică de Dumnezeu și de păcat. Am citit multe tâmpenii care nu au legătură cu creștinismul… am trecut prin experiențe dezgustătoare. Aveam în clasă colegi care aveau preocupări, umblând după poftele firii și căutatu să le satisfacă prin orice mijloace. E una să citești despre sex sau să urmărești un documentar ștințific ca să îți dai seama despre ce este vorba… și alta să cauți să informații pentru a îți împlinii cele mai negre gânduri și imaginații. Nu știam prea multe despre acest fapt, pentru că în adunările penticostale nu se prea predică despre viața intimă familiei sau despre viața intimă a individului. Citind Scriptura și comparând cu Biblia relaitatea înfățișată de alții, am ajuns la concluzia că industria pornografică se bazează pe instincte și că nimic nu are de a face cu realitatea sau cu cele mai nobile sentimente: dragostea și iubirea!
Astfel am ajuns să cercetez lucrurile care au luat amploare ca televiziunea, internetul, comunicațiile, o eră a vitezei amețitoare. E una filmul și dependența pe care platourile de filmări caută să le creeze, în scop economic normal. Alta este realitatea. Cel mai greu este să nu faci diferență dintre lumea virutală și realitate; dintre bine și rău.
Am întâlnit cazuri de cupluri cu care am discutat, că au probleme din cauză că au aplicat în viața de familie unele lcururi lumești pe care le-au văzut și le-au aceptat în viața lor. Multe divorțuri au loc din cauză că partenerii nu se pliază după adevărurile Scripturii, ci urmăresc trend-ul virtual.
Am ajuns imun… indiferent la lucrurile scârboase și rele pe care le prezintă mass-media. Am convingerea că e film… că nu e realitate… e bine să știm, dar e lucru grozav să credem că ce ni se prezintă, un caz izolat, poate fi generalizat pentru milioanele de creștini.
Ce rol are mass-media și firea cu noi, pocăiții? Doar o asemănare… unii predică, din cauză că nu cunosc Biblia, doar lucrurile de bază, administrația locală a bisericii. Decât să știe câți apostoli a avut Domnul Isus, predicatorul știe că în biserică ținuta trebuie să fie așa… obiceiurile locale sunt într-un fel… și astfel de lucruri asemănătoare. Predicatorul merge într-o altă adunare și predică rânduiala autohtonă, fără a aduce poporului hrană spirituală sau învățătură biblică.
O astfel de asemănare este între realitate și virtual! Ni se pare că știm totul și împlinim numai ce credem noi că este bine. Ar fi bine să împlinim ce crede Dumnezeu că este bine, nu părerile noastre personale contează.
Slujitori inapți spirituali… fără pregătire teoretică… fără suprot biblic… sensibili în a face diferența între realitate și virtualitate…
Într-un astfel de context, cu tot felul de oameni, vecini, prieteni, colegi; la vârste diferite; concepte diferite; Dumnezeu începe să lucreze într-un mod uluitor, umind pe toată lumea, în special pe pocăiți, adică, adică pe cei care trebuie să ducă stindardul Bibliei la standardele cele mai înalte.
Câți dintre tineri nu au trecut prin situații asemănătoare? Câți nu ați fost stânjeniți de contextul familial deplorabil? Sau de situații penibile la școală? Sau ați avut oameni în jur pe care nu ați reușit să îi schimbați? Nu mai vorbesc de adunare, un loc în care numai harul lui Dumnezeu ne-a ținut…
În contexte asemănătoare, Dumnezeu mișcă inima mai multor tineri, îi pregătește în decurs de 20 de ani pentru o lucrare deosebită, care va schimba istoria și care va schimba modul de percepție dintre om – lume și adunare: Conceptul de Regiune.
Capitolul II
Educație pentru schimbare
Știu din Biblie că Dumnezeu a crescut niște tineri ca Daniel, Iosif, Timotei și alții, punându-i în încurcătură: în lanțuri, în apropierea unor pofte carnale incredibile; în situația să mintă, să se lepede de credință și alte încercări.
Interesant că tot răul a lucrat spre bine, spre șlefuire, spre maturizare.
Așa mi s-a întâmplat și mie!
Viața omului este o mare necunoscută și omul își așteaptă senin sfârșitul… cel mai important este ca acel sfârșit să nu fie unul rispit, în zadar, fără a lăsa nimic în urmă. M-am tot întrebat de ce a trebuit să copilăresc între bătrâni… mi-am dat seama mai trâziu ce înseamnă să umbli cu înțelepții și să te înțelepțești. Nu este o regulă ca perii albi să fie aducători de înțelepciune. Am văzut și oameni în vârstă carora un copil de clasă primară îi dădea lecții de comportament. Important este că am învățat echilibrul din societate bazat pe relațiile dintre generații. Străbunica a decedat când eu aveam 15 ani, la o vârstă înaintată, peste 80 de ani. A fost o femeie exemplu, având 9 copii și un caracter de fier. Ce am învățat de la ea: trebuia să îi citesc zilnic psalmi, să o ajut să se îmbrace, să o ajut cu igiena corporală și alte lucruri pe care nu orice copil are harul să le facă în tinerețe. De la ea am învățat ce înseamnă să fi slab și înțelept… ce înseamnă să te folosești de pârghii, pentru a aduce echilibru în familie.
Îmi aduc cu drag aminte de timpul petrecut pe râul Crișul Alb, la pescuit, la scaldă cu frații Străuți… 4 frați, împreună eram într-o minte, de vârstă apropiată. Am petrecut frumos tinerețea, făcând lucruri specifice tinerilor la vârstă fragedă… mai ne prindea părinții că veneam cu hainele ude acasă și eram certați… mai veneam cu câte o julitură zdravănă, de cuminți ce eram… mai o aprindere la burtă, din cauză că intram dimineața în apă rece, apoi ne durea burta câte o săptămână… însă niciodată nu am lăsat biserica în favoarea copilăriei, care a înseamnat petrecerea timpului liber jucându-ne, învățând, lucrând și distrându-ne în limita bunului simț. Când săream limita, părinții aveau limitator de viteză, întruchipat în ce le era la îndemână, potrivit situației. De multe ori o mustare era mai grea ca o nuia dată peste picioare, în dricul verii…
Am fost generația care am slujit pentru prima dată într-o biserică nouă construită, într-o comunitate nouă, ca vechime, înfăptuită. Știu ce înseamnă începuturi slabe… știu ce înseamnă ca niște copii, nu bogați și cu fițe luxoase, să se silească să formeze primul grup de tineri care să slujească în adunare… îmi aduc aminte și acum de prima orgă, care era aproape de jucărie, ce realizare mare a fost pentru noi ca să putem să ne luăm tonul după o gamă… nu mai vorbesc de ce a înseamnat să înveți o gamă… timp pierdut… foi rupte… stres… și totuși nimic nu va rămâne nerăsplătit de Dumnezeul nostru, care acum ne dă fărâme din bogăția îndurării lui. Acum suntem sub masa Stăpânului și căutăm fărmituri de har. Într-o zi vom sta la masa Stăpânului, El ne va așeza la masă, pentru a Îl cunoaște pe deplin.
Copilăria noastră a fost brusc întreruptă… de la scaldă… de la pescuit… de la păscutul caprelor și a aducerii vacii de pe câmp, ținând-o sub braț… de la mersul cu praștia pe stradă, seara după turturele ( ce zeamă bună de tăiței era pe tutrturele)… de la mersul ritualic de dimineață după iarbă la iepuri… de la durmitul în grajd cu săptămânile pentru a veghea vaca și vițelul, singura sursă de venit a bunicilor ( vițelul vândut înseamna lemne pe iarnă)… de la tăiatul de tulei și culesul de cucuruz… de la făcutul dulceții și a zacuștii… de un obiect cu totul nou și atrăgător: Calculatorul!
A apărut o mașinărie care ne-a schimbat comportamentul complet! Nu mai ieșeam din casă să mergem la pescuit, că ne jucam online strategie sau shooter. La început, prin anul 2000 nu avea nimeni calculator… atunci a înflorit afacerea, stil club a internet Caffe. Adică mai multe calculatoare dotate cu jocuri și posibilitatea de a socializa într-un astfel de club, în lan… stăteai cu casca pe ureche și discutati în timpul jocului… câțiva ani mai trâziu nu mai discutai nimic, trimiteai doar mesaje… după câțiva ani, comunicarea a ajuns pe vârful degetelor, într-un trend multitasting. Și totuși… internetul, pe care toți îl iubeam, era scos din priză cu o oră înaintea programului de rugăciune de marți și joi…
Am învățat un lucru… că educația prin învățare nu trebuie să ne despartă de relația cu Dumnezeu, chiar într-o epocă a vitezei!
Am ajuns să trăim într-o lume virtuală și dintr-o lume virtuală. Televizorul era și mai interesant… aveam o antenă nemțească, dusă în țară după revoluție de un unchi ce tranzita Europa… prindeam programe în limba engleză, maghiară și germană. Singurul post în limba română a fost TVR 1! Dimineața udam în ogreadă… apoi hărăneam și dădeam drumul la vacă… apoi prânzeam și ne apucam de treburile specifice sezonului: strâns de fân, pregătirea de compoturi și dulecțuri, tăiat de lemne, cules de cucuruz, etc. Cina era pe la ora 21:00. Seara la ora 22:00 reușeam să ne uităm cu toții la buletinul de știri, partea cea mai interesantă ca informație, era rubrica meteo. Apoi discutam programul zilei de mâine, chiar dacă era stins becul… după ce era declarată ”ziua închisă” ne puneam toți pe genunchi și ne rugam… apoi la culcare.
A fost important acest aspect… să împletești în viață echilibrul din toate, cu natura ta de a fi. Rugăciunea de seară și de dimineață, ne demonstra că oricât de înțelepți și informați am fi, tot aveam nevoie de Dumnezeu…
Astăzi, cea mai mare greșală ar fi ca odată cu dobândirea informațiilor vaste și diverse, să uităm că datorită Lui Dumnezeu suntem, unde suntem.
Recunosc astăzi că de la Stăruință am puterea să controlez lucrurile… până acolo mă controlau ele sau părinți, sau cei din jur…
Să creștem într-un astfel de mediu, într-un astfel de context, acceptând realitatea așa cum este ea, nu așa cum ne-o dorim când se predică de la amvon, a fost primul pas în a realiza că schimbarea spirituală nu începe în confort.
Au început construcția de biserici noi… e libertate totală… avem toate informațiile la dispoziție… pocăiții pot urma cele mai bune școli, pot deține cele mai înalte funcții, până în cancelaria prezindențială sau până în cabinetul primului misnitru și totuși… nevoia de socializare, nevoia de convorbire, de a privi realitatea așa cum este ea, ne definește viața.
Este mult mai ușor să crești un animal, o vacă spre exemplu… ești mult mai împlinit. Îi dai fân, îți dă lapte! Nu îi dai nimic, nu îți dă nimic…
Cu interentul și informația e altă poveste… nu îi dai inimic și își dă totul! Este ceva revoluționar. Astăzi ”fratele Google” știe totul, aproape ca Dumnezeu… unii nici nu mai au nevoie de Dumnezeu, pentru că tot ce se poate cunoaște, este acolo, la distanță de un Click. Vorba unui profesor: ăla e deștept care știe să caute…și unde să caute!
Întreabrea se pune… ce fac pocăiții, tinerii în astfel de timpuri și vremuri? De la Adam până în 1980 lucrurile erau simple: dacă nu erai agricultor, erai scrib; dacă nu erai vânător sau păstor te ocupai cu studiul matematicii; dacă nu erai mecanic erai ziarist… nimic nou în domeniul activității cotidiene. Adică, aveai un program zilnic după care te ghidai… viața era simplă și știai exact ce ai de făcut în 80 de ani de viață. Te naști, crești, ai familie, ai o meserie, mori și s-a sfârșit… vine o altă lume… interesant, cu puține diferențe tehnice sau ideologice.
Bunica, de la împletitul de coșeri, a ajuns să vadă curent prin anii 60, făcut de străbunicul pe moara cu apă, proprietate privată a familiei. Prin anii 90 s-a plimbat cu mașina… prin anul 2000 a vorbit la celular…. prin 2007 a zburat cu avionul în Spania… culmea, acum are cont de facebook și skype, pentru a vorbi cu copii, stabiliți prin Europa.
Lumea se uniformizează! Nu se mai face diferență prea mare între sărac și bogat, când toți pot accesa fonduri europene, când toți pot beneficea de un trai decent, de servicii și bunuri accesibile tuturor.
Curentul acesta al dezvoltării și a bunăstării, a adus generația tânără în pragul unei manipulări grosolane, prin care singura rezistență a ei este Biserica!
Când mergi la adunare și îl cauți pe Dumnezeu, ești deconectat de la lume și Duhul Sfânt te contectează la cer…un wifi pururi deschis, de la Creație! Noi abea acuma am descoperit Wifi și Internet. Dumnezeu vorbește de când lumea și înaintea ei prin Duhul Sfânt, prin îngeri, prin tot felul de mseaje simple și total superioare tehnologiei umane. Ce aș vrea să observăm împreună: lumea se schimbă, Dumnezeu este același, ieri, azi și în veac! În Biblie scrie că îngerii copiilor văd totdeauna fața Lui Dumnezeu. Adică, conceptul de mesaj nu este ceva ultramodern… mesageria divină este deschisă de mult, doar că nu știm să scriem mesaje. Dumnezeu ne mai trimite mesaje, mai ales în situații de urgență.
Nimic nu este nou sub soare… schimbarea vine pe aceleași principii, vechi și notate în Biblie, odată cu Scrierea ei.
Tot învățăm… ne educăm… ne dezvoltăm… și am remarcat un lucru, că numa nu ne schimbăm!
După ani de evanghelizări, oamenii s-au pocăit în Ineu… am ajuns în jur de 500 de penticostali, procent care se schimbă în funcție de natalitate și moratalitate, foarte puțin fiind influențat din exterior.
Remarc că nu putem prin nici-un mijloc să schimbăm lumea… nu e o remarcă inovatoare, că în Biblie ne este spus: unul seamnănă, altul sapă, altul udă, dar Dumnezeu face să încolțească și să crească sămânța!
Noi trebuie să ne adaptăm condițiilor din lume, să nu rămânem înapoiați, din punct de vedere tehnic. Însă sufeltul are condiții clare! Aici avem de lucrat!
Când ai loc de muncă… ești sănătos… ai tot ce îți dorești, dar nu ai putere, este clar de ce ai nevoie și ce trebuie să faci. S-ar putea să pierzi totul, din cauza puterii care nu poate fi dirijată prin măsuri umane. Dar astăzi prea puțini mai cred Biblia și mulți prea puțin o mai pun în practică. Am uitat că Împărăția Cerurilor înseamnă să ai strictul necesar pentru a satisface condiția umană: să ai ce să mănânci, ce să îmbraci, un loc de dormit, un mijloc de transport, o baie pentru a îți păstra condiția igienică și alte mărunțișuri, care odată cu moartea ta, le vei lăsa aicia unuia care are aceleași nevoi ca și tine. În Împărăția Cerurilor se ajunge cu capul sus, uitându-te spre Ceruri, de aici expresia de ”Împărăție a Cerurilor”! Apoi realizezi că bogăția se strânge pe baza sufeltelor întoarse la Dumnezeu, în Cer. Că bogăția constă în tot ce faci pentru sufeltele din jurul tău, nu pentru sufeltul tău… și astfel ajungi să ai o grămadă de gunoi, mai mare sau mai mică, crezând că asta e menirea ta pe pământ…
Oamenii din jurul nostru mor… e plină caplea orășenească zilnic… generațiile de oameni se duc. Însă ideea de a avea oameni în fiecare generație care să îl caute pe Dumnezeu a dus la formarea de regiune… adică un stabiliment cu continuitate. Un fel de infrastructură. Un drum este o infrastructură! Nu contează condițiile unui drum… sau pentru unii contează dacă este asfaltat sau cu gropi… scopul drumului este să asigure călătorului să meargă și să ajungă la destinație. Apoi intervin detaliile drumului, sau dacă călătorește într-o dacie sau mercedes; dacă are bandă de urgență sau nu are; dacă e luminat sau nu. Pocăiții trebuie să se asigure că generațiile care vin, așa cum sunt ele, cu tineri mai deștepți sau mai inculți, cu o minte sclipitoare sau doar harnici, trebuie să meargă pe Calea Mântuirii, fiind Domnul Isus Cristos! Cel ce veghează drumul pământesc este Cultul Penticostal, iar regulamentul și legile de circulație sunt trecute în Biblie. Drumul este Isus Cristos! Drumarii suntem noi… fiecare… putem să le facem la oameni un drum drept, fără obstacole, sau putem să închidem drumul. Putem să luăm ocara, astupând gropile și ștergând fața Domnului de vorbele rele, pe care le aruncă unii sau nu o să ne pese.
Eu am ales, la porunca Domnului ca pe lângă ministerul singurului Drum Biblic, a Cultului Penticostal, să se formeze o echipă de drumari. Asociația Timotei Ineu. Și Domnul a zis că lucurul acesta este bun, ca în Geneza!
De ce este singurul Drum autentic, al Cultului Penticostal? Simplu! Pocăiții penticostali nu au dogme, doctrine, canoane, ci doar teologia biblică creștină, adică Cuvântul Lui Dumenzeu – Biblia – Sfânta Scriptură!
Dacă doi ortodoxi se întâlnesc, discută despre ce a hotărât Patriarhul pentru lumea ortodoxă, ca doctrina enunțată să ia ființă… dacă doi catolici se întâlnesc, discută și respectă ordinul Papei de la Roma, împlinind docma fără să o conteste sau să o discute… dacă doi adventișit se întâlnesc, discută despre vedeniile sorei Elen White, având canonul legii, care spune că dacă nu respecți sâmbăta, iadul e al tău… dacă se întâlnesc doi Martori a Lui Iehova, discută de toate… în schimb, dacă se întâlnesc doi creștini pocăiți penticostali, deschid Biblia și citesc un verset. Apoi, următoarea întrebare în dialog este următoarea: ” Îl împlinești? Da sau nu? Dacă da, ferice de tine, dacă nu rupe foaia… nu are rost să mai citești Biblia, ci dute de respectă nu pe Dumnezeu și Cuvântul Său, ci ce a spus Patriarhu, Papa, Elen, etc…”
Cea mai mare greașală a pocăiților penticostali este ignoranța și incultura! Noi nu am investit în infrastructură nimic, în acest drum sigur, Slăvit să fie Dumnezeu! Penticostalismul este un curent nou în tradiția creștină… adică s-au trezit câțiva oameni să împlinească scriptura!
Noutatea constă, pe lângă această trezire, acum s-au găsit câțiva tineri care doresc să asigure că acest drum beneficiază de toate condițiile pentru ca, tot mai mulți călători cu acte în regulă sau alții care au permis, dar nu cunosc traseul drumului, să afle și să cirule pe El în condiții bune!
Îmi doresc ca tânărul pocăit penticostal, să circule cu viteză pe acest drum, fără să îi fie teamă că va lua un cui în roată sau că își va rupe mașina pe gropile voite, făcute de unii. Ce este interesant că primii șoferi, cu experiență, frații păstori, conduc bine… doar au uitat să îngrijească acest drum. Îi înțeleg perfect, de aceea dorim nu să punem un jug greu peste slujitorii Lui Dumnezeu ci să îl ușurăm , ca lucrarea de mântuire a Omnului să progreseze și să se dezvolte.
Un alt aspect interesant, denotă că unii pe acest drum, au uitat că nu trebuie să faci accident! Depășire ai voie, dar cu semnalizare, adică după regulile de circulație… iar aceste reguli nu mântuie, dar ajută la ajungerea la destinație a conducătorului auto. Unii au făcut accident, pe drumul lui Isus și mulți care veneau din spate, în loc să îl scoată în afara carosabilului, până vine echipa de intervenție să îl ajute să își rezolve mașina, ca să își continuie drumul, a lăsat mașina în mijlocul drumului, nesemnalizată, din orgoliu și din mândrie. Astfel, unii s-au băgat cu viteză în el, fiind un accident în lanț… unii s-au agățat în accident, că nu au mai putut să iasă și astfel s-a creat o situație de carambol, de blocaj… pentru unii așa este de mare accidentului în lanț, cât o biserică.
Drumarii au rolul de a elibera drumul, ajutați de autorități! Lucrurile sunt clare…
Capitolul III
De la staul… la împărăție…
Am plecat la facultate într-un mod interesant… Dumnezeu mi-a vorbit prin darul prorociei, că va trimite un om la noi la adunare, care să mă învețe ce să fac și unde să merg la studii. A venit un frate deosebit de la Oradea, într-o duminică dupămasa și a cântat minunat. La sfârșit, după bunul obicei și creștinul obicei, părinții mei, oameni temători de Dumnezeu, i-au chemat acasă la masă. Acolo omul acesta m-a întreabt ce materii îmi plac. Eu i-am răspuns și astfel mi-a conturat profilul viitoarei facultăți pe care ar trebui să o urmez. Acest lucru l-am făcut. Așa am ajuns la Oradea, la RISE….
Aici trei ani de zile am intrat într-o șelfuire grea, dar care m-a format ca om astăzi. Nu numai din punct de vedere intelectual, ci ca slujitor!
Am plecat cu o plasă de haine și m-am întors cu o mașină plină de lucruri. Acest fapt s-a datorat Lui Dumnezeu care a purtat de grijă, prin cei mai neânseamnați frați, unii din Biserica Penticostală Filadelfia, pe care am frecventat-o ca aparținător, câtă vreme am fost student.
Aici dragostea și bunătatea fraților m-a marcat pentru veșnicie. Am cântat în fanfară, în orchestră, alături de oameni minunați… am lucrat ce a venit la rând, ca să mă descurc cu chiria și cu școala. În ultimul an eram extenuat, pentru că am lucrat de noapte, iar dimineața mergeam la cursuri, apoi în slujire… aici am avut experiențe deosebite, pe care nu îmi permit să le povestesc pentru că doresc ca Dumnezeu să răsplătească fatptele bune făcute în ascuns, tot în ascuns, acestor frați și surori.
Fiind în ultimul an de facultate, mergând cu un om a Lui Dumnezeu în slujire, Dumnezeu mi-a vorbit. Este și astăzi un om deosebit, un frate de credință, un cântăreț excepțional, pe care l-am cunoscut la Seminarul Biblic ”Trandafir Șandru”, seminar pe care l-am absolvit împreună.
În timp ce ne pregăteam cântarea, făcând intoducerea muzicală, a sărit un om a Lui Dumenzeu în picoare, având darul prorociei. Asta se întâmpla într-o localitate din Bihor, la o seară de Evangheliare. Acolo Dumnezeu mi-a spus să mă întorc acasă, că va începe o mare lucrare de tineret. A avut o vedenie, în care mă vedea cum umblam printr-un drum lung de pădure, semănând cu amândouă mâinile. Sămânța a căzut pe marginea drumului și s-a făcut o pădure mare, apoi pomii s-au îngroșat și a devenit un codru, pe care trebuia să îl străbat până la o vreme, tot semnănând și lucrând. Nu prea am înțeles atunci, dar am păstrat în inima mea acest mesaj profetic…
Am vrut să rămân la Oradea. M-am îndrăgostit de acest Oraș, superior ca și educație, cultură, conviețuire. Ușile s-au închis toate și într-o zi m-am hotărât, la câteva luni după ce am absolvit, să mă reântorc acasă, cu gândul că Domnul care a promis că poartă de grijă, va lucra.
Ajuns acasă, fără să găsesc un loc de muncă, am făcut ceea ce am știut și am învățat să fac: să slujesc și să mă implic la adunare.
În iulie am absolvit… în septembrie m-am reântors acasă… și în octombrie primesc un telefon. Au sunat ceva frați de la Arad că vor să facă o ședință cu câțiva tineri, prin care să se discute unele lucruri. Frații au crezut că e vorba de ceva conferință și fiind ocupați, m-au trimis la Arad. Acolo a fost prima ședință de tineret, prin care ni s-a transmis dorința Cultului Creștin Penticostal să organizeze tienretul la nivel național. Când L-am auzit pe fratele Onisim Botezatu povestind aceste planuri și prevestind parcă ceea ce Dumnezeu mi-a vorbit, m-au lăsat picioarele. În seara aceea s-a împărțit harta Aradului și frații m-au numit responsabil peste zona 7 de tineret.
A urmat un an greu în care am dat o grămadă de telefoane, pentru că nu se știa nici noțiunea de lider de tineret în zonă. Eu crescusem la Ineu, dar eram izolați ca biserică de alte biserici. La fel era situația în toată țara. Frații și surorile, tinerii nu se vizitau decât la ocazii speciale.
Am început discuțiile pentru ridicarea liderilor de tineret și organizarea zonei, pe care am redenumit-o mai apoi Regiune, datorită faptului că Ineu fusese înainte centru de regiune, în mai multe administrații, în decursul istoriei.
Anul acela nu am avut un serviciu. Am lucrat ce am găsit, dar am înțeles că Dumnezeu mi-a dat timp de organizare a lucrării Lui!
La un an, în toamnă am avut o lucrare vineri și luni am mers la lucru. Dumnezeu mi-a deschis ușa! Am început Întâlniri de Tineret, Studiu Biblic, mobilizare la evenimentele din bisericile penticostale, fiind cu toții UNA!
La studiu biblic, într-o seară, Dumnezeu a trimis un proroc, prin care Domnul ne-a învățat să fim UNIȚI! Tot discutând ideea de unitate, am găsit că cea mai bună formă de unitate era Asociația! Este o organiație ideală, legală, care ne va permite să structurăm lucrarea de tineret și să o dezvoltăm.
Așa am început un lung șir de alergături, în toate părțile pentru a ne informa și a rezolva acest scop. Nu am reușit nimic pe puterile noastre… Dumnezeu ne-a scos în cale o doamnă avocată care a făcut hârtiile într-un mod profesionist! Dumnezeu să îi răsplătească! Banii i-a trimis Dumnezeu la timp, când printr-o persoană, când prin alta. Ce a fost important, este că am ascultat și ne-am unit. Cinci lideri de tineret, nu bogați și cu socpuri ascunse, sinceri pentru Dumnezeu… și Dumnezeu lucrat minunat!
Astăzi funcționăm legal, pe deplin și în colaborare cu toate adunările penticostale! Unitatea noastră supără pe unii dar, asta este… firea este contrară Duhului Sfânt și invers! Dumnezeu vrea să pună lucrurile în ordine și să formeze generații de tineri plini de putere! Noi am creat conturul, la porunca Lui! De aici Dumenzeu va purta de grijă, ce și cum va fi…
Tot Dumnezeu m-a ales să pot preda religie penticostală la școală… să mă ocup de tineret pe plan local și regional… să înființăm o organizație pe lângă Cultul Penticostal, care să creeze infrastructură.
Ce este Regiunea 7 – Ineu? O creație a Lui Dumnezeu… o organizație care se îngrijește de circulația tinerilor spre Cer! O structură formată din tineri, din oameni pregătiți cu multă vreme înainte, șlefuiți și puși de Dumezeu, fără ajutorul unei mâini omeniești în slujbă… dar apreciați de mâinile omenești, slăbite și vlăguite. Un Aron și un Hur care țin mâinile lui Moise… tinerețe care se sprijină pe înțelepciunea perilor albi…
Am vorbit despre mine și am povestit, în scurte cuvinte, Planul Lui Dumnezeu ce la avut cu mine de la naștere până în anul 2017!
Ce va fi de acum înainte? Ce a fost și până acum – DUMNEZEU!
Cartea aceasta este o încurajare pentru toți aceia care cred că viața este o derivă sau o întâmplare. Nimic nu se întâmplă fără ca Dumnezeu să nu hotărască!
Cartea aceasta se adresează celor încăpățânați care nu vor să recunoască că Dumnezeu are planurile Lui! Să nu ne trezim că luptăm împotriva Lui Dumnezeu!
Am învățat câteva lucruri: că Dumnezeu este prezent acolo unde este pace, dragoste, roadă, daruri spirituale, unitate, etc. Cine nu umblă să păstreze sau să promoveze aceste valori creștine, din Dumnezeu, nu îl cunoaște pe Dumnezeu.
Îmi doresc ca Regiunea 7 Ineu să devină o organizație, o organizare de tineret, structurată în administrația Asociației Timotei Ineu, ca un factor de dezvoltare spirituală pentru toți oamenii!
Avem și împotriviri din partea celor ce nu înțeleg… dar nu îi condamn… în schimb îi condamn pe cei ce înțeleg și se împotrivesc Lui Dumnezeu prin faptul că nu lasă ca omenii să vină la pocăință! Pe cei ce cunosc Adevărul, dar… nu sunt interesați să își mai aducă aminte de ceea ce a făcut Dumnezeu… de ceea ce poate să facă Dumnezeu și astăzi!
Dumnezeu nu este trecut… Isus Cristos nu este o teorie… și Duhul Sfânt nu este o umplere a unui spațiu gol…
Când vom înțelege că atunci când intrăm în Biserică, în adunare, este prezent Scaunul de Domnie a Lui Dumnezeu… că din el curge un râu cu apa vieții… că îngerii stau la dreapta și la stânga… că 24 de bătrâni și 4 făpturi vii strigă ”Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul – Amin, Aleluia” împreună cu îngerii…că lângă scaun este un miel înjungiat… șapte potire de aur… o carte… vom ajunge la concluzia că pentru Dumnezeu și pentru cei din jur, încă nu am făcut totul… și că nu putem permite ca zorii tinereții trecătoare să se piardă…