Noutăţi

100 de peticostalism la Mocrea!

Eveniment inedit la Biserica Creștină Penticostală din Mocrea! A avut loc ceremonia inaugurării plăcii memoriale a Centenarului Cultului Creștin Penticostal, eveniment desfășurat la Biserica Creștină Penticostală din Mocrea! Foarte puțini știu că Ineul a dat cel mai longeviv președinte al Cultului Creștin Penticostal în funcție, în persoana personalității lui Pavel Bochian, care a fost președinte în perioada comunistă a anilor 1962 – 1990! La acest moment care marchează 100 de ani de credință penticostală în România, istoria pune pe hartă Orașul Ineu și Mocrea din această postură religioasă! La eveniment a participat și Președintele Cultului Creștin Penticostal din Polonia – Pastor, Dr. Marek Kaminski – care a fost ales și ca președinte al Comunității Creștine Penticostale Europene! Slujba a fost condusă de pastor Ioan Bochian, fiul lui Pavel Bochian. Prezentările au fost făcute de către pastorul bisericii Prof. Univ. Dr. Moț Ghiocel, fiind prezenți și alți pastori: Aurel Ardeu, Dronca Teodor, Fedur Samuil. A cântat fanfara Bisericii Creștine Penticostale din Moroda! Prezbiterul Dumitru Bran este omul care ține vie comunitatea penticostală locală, cel care și-a dedicat viața slujirii semenilor și care și-a adus aportul pentru noul lăcaș de cult, fiind un slujitor activ la 75 de ani! Primarul Orașului Ineu – Călin Ilie Abrudan a participat la dezvelirea plăcii memoriale și a asistat la slujbă!

Îi felicit la ceas aniversar și apreciez contribuția creștinilor penticostali adusă societății, comunității și binelui public! Vă urez la ceas aniversar salutul creștinesc specific penticostal „Dumnezeu să vă binecuvânteze!”

Comentariile sunt închise pentru 100 de peticostalism la Mocrea!