Noutăţi

Proiect – Excursie

În luna Martie sau Aprilie, dorim să organizăm o Excursie de 3 zile- un weekend – pe traseul INEU – BĂILE HERCULANE – ORȘOVA – PORȚILE DE FIER, după următorul itinerariu:

Ziua 1 – Vineri, Plecare la ora 09:00 cu o oprire până la Herculane, unde ne vom caza și vom servi masa. Seara vom avea timp de părtășie, cunoaștere, iar stingerea va avea loc la ora 23:00!

Ziua 2 – Sâmbătă, Trezirea și servirea micului dejun. Plecare la Orșova unde va avea loc o croazieră cu vaporul pe Dunăre, de 2/3 ore – Malul Bulgăresc, Cazanele Dunării, Capul lui Decebal – cu întoarcere la Vilă în Heculane unde se va servi masa și vor urma activități recreative!

Ziua 3 – Duminică, Servirea Micului Dejun, apoi se va vizita stațiunea Băile Herculane – Parcul Central și Cazinoul  Vila Elisabeta,  Statuia lui Hercule,  Podul de Piatră, etc; și vom pleca spre casă dupămasa!

Pe traseu – la plecare sau la întoarcere – în funcție de timp și circumstanțe se pot face diferite opriri: moll, vizitarea unui muzeu sau a unui obiectiv turistic, etc.

Costul celor 3 zile se ridică la un suma de 500 de lei de persoană, sumă care include: cost închiriere autocar, 45 de persoane; cost transport – aproximativ 700 de km, dus – întors; ( 6.6 LEI litrul motorină), 4 mese + micul dejun inclus în prețul de cazare; 2 nopți de cazare; plata biletelor de intrare la obiectivele turistice și a traseului cu vaporul. Dacă sunt doritori se poate organiza cu 2 autocare! Toți cei doritori și care sunteți interesați vă rugăm să sunați pentru informații la Igaș Petru – 0756.700.900 – ORGANIZATOR! Vârsta minimă de participare este de 14 ani!

Ca raport de calitate – preț, alocația este de 243 de LEI lunar! Deci dacă ai grijă de alocație pe două luni de zile și te mai ajută și părinții cu bani de buzunar, te poți înscrie să vi în excursie! Dacă dorești să achiți prețul excursiei pentru un participant, o poți face, ajutând astfel familiile cu mai mulți copii să beneficieze de această excursie!

Asociația Timotei Ineu se implică în organizarea evenimentelor pentru dezvoltarea tineretului, într-un mediu creștin, susținând astfel de activități care sunt o binecuvântare pentru creșterea și educația tinerilor!

Comentariile sunt închise pentru Proiect – Excursie