Noutăţi

Ajutor financiar pentru o doamnă din Ineu ce suferă de cancer

Prin colaborarea din ultimii ani cu Direcția de Asistență Socială Ineu, am reușit și de data aceasta să ne implicăm și să ajutăm financiar o doamnă de 39 de ani ce suferă de cancer! Nu este o sumă mare, dar într-un caz social în care contează fiecare donație, face mult. Fie pentru transport, tratament, consultații, medicamentație și ce mai este nevoie, pentru viața unui om se merită să depui orice efort, fie și pentru ultima clipă! După cum Dumnezeu a făcut totul pentru mântuirea și iertarea oamenilor, la fel și noi trebuie să ne ajutăm semenii până în ultima clipă, chiar dacă din punct de vedere medical poate rămâne un ultim demers. Noi credem că Dumnezeu poate să vindece orice boală și că dacă omul are zile, trebuie să fie demn de viața această și să facă tot posibilul să prețuiască fiecare clipă! Suntem alături de cadrele medicale care încearcă totul pentru pacienții lor, sprijinind orice nobil demers în ajutorarea persoanelor care au nevoie la greu de noi! Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească efortul, donațiile și implicarea! Rugați-vă pentru sănătatea acestei persoane!

Comentariile sunt închise pentru Ajutor financiar pentru o doamnă din Ineu ce suferă de cancer