Rugăciunea… la școală!
Îmi aduc aminte cu drag, ce a însemnat nebunia adolsecenței, în dorința de a ne apropia de Dumnezeu. Nopțile le petreceam la stăruinți în rugăciune, nopți de veghe, seri prelungite… așa numesc penticostalii programele de rugăciune lungi, medii sau scurte.
Veneai dimineața acasă pe la 04:00 și la ora 07:00 suna ceasul să mergi la școală; în primele două ore teză la limba și literatura română. La română mai mergea treaba că eram români, dar la matematică era jale. Nu mi-a plăcut-o niciodată, recunosc. Înainte de examenul de capacitate am prins două săptămâni de stăruință după Duhul Sfânt la Agrijul Mare și împreună cu tinerii de la Ineu am participat în fiecare seară, până la dimineață… numai chef și dorință de a învăța nu aveam. Am luat capacitatea la matematică cu o notă pe care nu o să mi-o explic niciodată… dar șitu că a fost Mâna lui Dumnezeu.
Nu vreau să mă laud că nu am învățat. Eram atent la ore, în clasă, reciteam o dată acasă și știam lecția. Mi-a plăcut școala, mai ales materiile preferate la care am învățat ”agape”.
Am învățat să fiu responsabil în mers. Dupămasa vizita la bolnavi, seara rugăciune, ziua școală… nu aveam timp de prostii…
O vreme am luat inițiativă tot tineretul din biserică să ne strângem la ora 07:00 dimineața înainte să mergem la școală, la biserică, iar frații și surorile la serviciu și să ne rugăm. A ținut un an de zile… recunosc că am avut cele mai bune rezultate la învățătură.
După acel an, anul următor ne-am strâns în cabinetul de biologie, apoi în cel de fizică. Ne dăduse directorul voie să ne rugăm. Citeam de la 07:20 până la 7:30 un psalm, un capitol din biblie și ne rugam. A fost ceva extraordinar. Aveam o voință de fier și încăpățânare maximă să tăiem din programul de somn ca să stăm la rugăciune.
Pauzele le petreceam cântând… alți le petreceau jucând cărți… ne-am unit cu frații și surorile baptiste din liceu și cântam în pauze. Parcă era liceu de muzică când ne strângeam cu atâtea instrumente muzicale…
La muzică aveam numai zece. Îmi aduc aminte că am cântat cu doi colegi, la muzică, și nu ne-a mai ascultat tot anul când a văzut că știm despre ce este vorba… mandolină, trompetă, vioară.
Observați că pocăința, biserica și Dumenzeu a făcut oameni din noi!
Rânduiala și seriozitatea, sacrificiile făcute și timpul petrecut la adunare, a adus binecuvântare peste noi!
Ca tineri să mergi la școală și să nu se știe că ești pocăit, e trist lucru!
O dată a fugit toată clasa și eu nu am vrut să fug de la ore. După eveniment, m-a chemat dirigintele cu cu directorul și mi-a spus ”Bulzane, spune că tu ești pocăit, nu minți!” Nu i-am turnat, ca securitatea pe colegi, dar am răspuns obiectiv la ce am fost întrebat.
Se știa că pocăiții nu mint… nu fug de la ore… sunt serioși… nu își fac anturaje anormale…
Am prins o perioadă frumoasă când mai multe colege s-au întors la Domnul și au fost botezate cu Duhul Sfânt în liceu. Era în clasă o atmosferă de rai!
La bacalaureat nu aveam emoții din cauza experiențelor în care am văzut că Dumnezeu răsplătește credința și slujirea, apoi celelalte lucruri ni le dă ca prin somn.
Am plecat la facultate la porunca și îndrumarea Domnului. La liceu a fost la fel.
Într-o seară a venit fratele Gabi Straniș de la Oradea la noi la biserică. Înainte cu două săptămâni Domnul mi-a vorbit printr-un proroc că va trimite un om la mine care să mă îndrume unde să merg la școală și să ascult de el.
După adunare, m-a chemat la el și mi-a zis: ”Câți ani ai? ai luat bacu? Nu vrei să vi la oradea la facultate???” Apoi mi-a dat detalii și așa ascultând am ajuns la oradea, la o facultate de care nu auzisem până atunci dar care avea toate materiile pe care le iubeam.
Acolo Domnul mi-a vorbit că mă va pregăti pentru o lucrare de tineret. Nu am crezut, sincer. Dar am văzut și am simțit pregătirea… oradea a fost un loc de pregătire, de șlefuire. Dacă nu ascultatm? nici nu vreau să mă gândesc…
La facultă eram aglomerat. Seara la biserică: luni fanfară, marți rugăciune două ore, miercuri tineret, joi rugăciune și fanfară după program, vineri cor sau rugăciune sau tineret, sâmbătă dimineața seminar biblic, de la amiaz repetiții de orchestră, apoi iar orchestră la altă adunare, apoi orchestră la Tinca, Ziua la școală, iar după cursurile de dimineață cu fanfara la înmormântări. Nopatea lucram de la 22:00 la 06:00.
Când mă uit în spate la cum am evoluat, văd cu adevărat o pregătire din partea Domnului pentru mine. Dumnezeu și lucrurile sfinte au fost pe primul loc, iar în celelate nu am rămas descoperit, ci biruitor.
Pe unde mergeam în slujire Duhul Sfânt mă învăța și mă sfătuia ce să fac. Țin minte într-o seară că un frate a avut o vedenie pentru mine în care a văzut că am picat la două examene. Mi-a spus că se dă o luptă și că sunt testat să văd cum reacționez, dar voi trece peste cu bine.
Aș putea să îmi scriu memoriile liniștit până la această vârstă, prin câte am trecut…
De ce vă povestesc??? Pentru că, acest proces lent, dur și aspru mi-a marcat viața și m-a pus pe o direcție.
Așa sunteți și voi, iubiți tineri puși. De multe ori am plâs și am fost cu moralul la pământ, neștiind unde să mă îndrept de teama eșecului. Nu vroiam să păcătuiesc sau să îmi fac familia să sufere din pricina mea. Nu vroiam să fiu o pată pe obrazul nimănui, dar nici o povară.
Am ajuns la concluzia Bibliei care spune că nici un om nu poate să hotărască nimic, să facă nimic sau să acționeze cu ceva, dacă Dumnezeu nu îi îngăduie.
Nu mi-a rămas decât rugăciunea… și atunci și acum!
Duceți o viață de căutare și de cunoaștere a lui Dumnezeu și a Voii Sale!
Și ce dacă e școală sau nu este școală? Dumnezeu este același!
Oriunde te afli sau oriunde lucrezi, nimeni nu te poate opri să te rogi sau să iubești, să ierți și să faci bine! Asta ne rămâne nouă, pocăiților să împlinim!
Bulzan Marian Gigel