Comunicate,  Uncategorized

10 mai 2015

Data aceasta va rămâne în istoria departamentului de tineret al regiunii VII, ca o zi în care liderii de tineret au exeprimentat progresul lucrării de tineret!

A fost mai mult decât o şedinţă  a liderilor! Fratele păstor Moţ Ghiocel, ne-a împărtăşit Cuvântul lui Dumnezeu într-un mod academic, seminaristic, în care fiecare lider de tineret a fost provocat să dezvolte prin argumente, textul biblic din 2 Samuel capitolul 13. Este un subiect sensibil pe care liderii de tineret l-au dezbătut împreună cu păstorul, aducând soluţii contextului în care tinerii s-ar confrunta cu asemenea situaţii!

Şedinţa a avut loc la Biserica Penticostală din Târnova, cu prezenţa a 9 din 11 lideri de tineret!

Dumnezeu să fie lăudat pentru că lucrarea propăşeşte! Domnul să binecuvânteze pastorul Moţ Ghiocel pentru dăruire şi implicare răspunzând nevoilor liderilor prin experienţa sa ca pastor şi profesor! Am fost plăcut surprins de modul şi tehnica prin care, în cadrul unei şedinţe, se poate trata un subiect de interes general, dar şi aspectul organizatoric! A fost o părtăşie deosebită!

S-a convenit ca în fiecare zi de Joi, liderii împreună cu tinerii şi bisericile din regiune să stea în post şi rugăciune, pentru ca Domnul să lucreze!

Comentariile sunt închise pentru 10 mai 2015