Și în acest an Asociația Timotei Ineu sprijină Comitetul de Organizare al Concursului Județean „Hristos în Școală – Cunoaștere și Trăire” ajuns la cea de a XX – a ediție, concurs ce va avea loc la Școala Gimnazială din Vladimirescu în data de 12 Decembrie 2019, pe trei secțiuni – poezie creștină, referat biblic și pictură religioasă. Sumele strânse de la bisericile penticostale, părinți și de la cei care doresc ca Evanghelia – Cuvântul Lui Dumnezeu să fie vizibil în școlile publice prin această manifestare religioasă, vor fi donate către organizatori pentru a putea recompensa elevii premianți și pentru a putea acoperi costurile de organizare. Dacă doriți să vă implicați,…