Noutăţi

1 Decembrie – sărbătoare la Biserica Penticostală din Bocsig

1 Decembrie 2018 a fost cu adevărat o mare sărbătoare pentru tinerii penticostali creștini din toată regiunea. Aceștia au cântat și s-au rugat pentru România, iar Cuvântul Lui Dumnezeu a fost rostit cu putere de către slujitorul Lui Dumnezeu – Darius Filimon. Au cântat grupurile de tineri ale bisericilor din toată regiunea și Orchestra Reunită Iermata – Ineu. În închinare ne-a condus învățătorul Sami Sav de la Biserica Penticostală ”Eben – Ezer” Ineu, fiind însoțit de toți cântăreții cu instrumente. Programul a fost condus de către diaconul și conducătorul bisericii – Teodor Palcu, iar prezentările le-a făcut președintele Asociației Timotei Ineu – Bulzan Marian.  Deasemnea s-au strâns și pachete pentru copii de la Mânerău, pentru că dorim ca de Crăciun să le facem o bucurie!

Slăvit să fie Dumnezeu! Asociația Timotei Ineu mulțumește conducerii bisericii pentru acest eveniment reușit care ne-a umplut inimile de credință și care ne-a îndemnat cu pocăință să privim România altfel, adică prin ochii Lui Dumnezeu!

Sună acum!