Asociația Timotei Ineu în colaborare cu Biserica Penticostală Bocsig și cu bisericile penticostale din Regiunea 7 Ineu – Arad, organizează o Întâlnire Regională de Tineret la Biserica Penticostală din Bocsig în data de 1 Decembrie 2018, ora 19:00. Cuvântul Lui Dumnezeu va fi predicat de către slujitorul Lui Dumnezeu – Darius Filimon din Gura Văii. În cântare, poezie și îndemnuri la rugăciune vor sluji tinerii penticostali din Regiunea 7! Vă invităm la părtășie, să ascultăm Cuvântul Lui Dumnezeu, predicat, cântat și recitat, dar și să ne rugăm pentru țara noastră România! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Prezența se confirmă la telefon 0742.504.970 Bulzan Marian
-
-
S-a achiziționat lemnul pentru acoperișul noului sediu! Dumnezeu face minuni pentru noi!
Slăvit să fie Dumnezeu care face minuni pentru noi! Cu ajutorul Lui Dumnezeu și prin susținerea financiară a unor oameni extraordinari, am reușit să achiziționăm partea lemnoasă necesară pentru acoperiș. Dumnezeu ne-a binecuvântat, însă așteptăm binecuvântarea Lui pe deplin, cu întregirea acoperișului, adică cu tabla de care avem nevoie. Nu mai amintim de ciment, fier, cuie, scoabe, gard, branșament la rețeaua electrică, la rețeaua de apă – canal și alte materiale necesare. Să mai spunem ceva de plata maistorilor? Dumnezeu este cu noi și ne va da biruință, pentru că ne-am propus acest nou sediu pentru Slava Sa și pentru propășirea poporului Lui Dumnezeu! Pentru donații vă stăm la dispoziție…
-
Am început demersurile pentru reabilitarea centrului Asociației Timotei Ineu!
Slavă Domnului Isus! Mulțumim pentru donațiile primite pentru noul sediu de la Asociația Timotei Ineu! Încet, dar sigur, prin credință, strângem materialele necesare reabilitării clădirii si pentru acoperiș. Avem jumătate din suma necesară acoperișului, dar după cum am văzut minuni mari în acești ani, credem că vom mai vedea una ca răspuns la rugaciuni. Vă mulțumim pentru sprijin, ajutor, donații și implicare! Frații care ne-au ajutat astazi: Ionuț, Ghiță, Nicu, Silviu, Marius, Florin, Denis. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Prin harul Domnului acest sediu/centru va deveni o reală binecuvântare pentru întreaga zonă! Mai jos puteți vedea și necesarul pentru acoperiș și costul estimat în urma unei oferte făcute de către o firmă…
-
S-a cumpărat casa pentru cele două familii din Șicula!
Suntem mulțumitori Lui Dumnezeu și recunoscători tuturor celor care s-au implicat în acest nobil demers. Dorim să mulțumim în primul rând Lui Dumnezeu, apoi domnului primar Duțu Căprar, Primăriei Comunei Șicula și Consiliului Local al Comunei Șicula pentru sprijin față de aceste două familii care reprezintă un caz social pentru întreaga comunitate locală, totuși reușind să rezolve situația lor. Mulțumim membrilor Asociației Timotei Ineu, comunității penticostale locale care s-a mobilizat exemplar, reușind să strângem suma necesară achiziționării, prin donații provenite de la Bisericile Penticostale din Regiunea 7 – Ineu. Slăvit să fie Dumnezeu care ne ajută să facem bine și niciodată rău! ”Vă mărturisesc că am fost puși în fața…
-
SMITHFIELD România SRL recompensează 3 elevi pentru rezultate școlare în parteneriat cu Asociația Timotei Ineu!
Trei elevi cu rezultate școlare au fost recompensați de către SMITHFIELD România SRL, în parteneriat cu Asociația Timotei Ineu. Fiecare a primit un laptop din partea companiei, cărora le mulțumim pentru implicarea în viața comunității și pentru că sprijină educația. Dumnezeu să binecuvânteze SMITHFIELD ROMÂNIA SRL și să le răsplătească binefacerea! Mulțumim unor oameni deosebiți care au făcut posibilă acestă binefacere, acestă bucurie, implicându-se în acest demers alături de noi! Dumnezeu să vă răsplătească! Credem că acest demers este un imbold pentru elevi, ca să se silească să fie întotdeauna primii la învățătură, pentru că nu se știe cine va fi următorul care va primi o binecuvântare în baza rezultatelor…