Noutăţi

Un nou proiect – locuință pentru familia Cărăbuț!

În urma biruinței pe care ne-a dat-o Dumnezeu cu achiziționarea casei familiei Bobu, s-a dus vestea că Asociația Timotei Ineu rezolvă cazuri sociale și cumpără case la oameni săraci. Trebuie să menționăm că Dumnezeu lucrează cu cine vrea, când și cum vrea El! Faptul că noi stăm la dispoziția Lui, nu facem decât ceea ce putem pentru aproapele nostru. Prin unitate și dargoste frățească, împlinind credința cu fapta, Dumnezeu a dat biruință deplină și ne va da și în continuare! Slava și Gloria este a Lui Dumnezeu pentru că ne-a dat putere să fim împlinitori ai Sfintelor Scripturi și așa se întâmplă minuni: fie ele și case!

Am aflat de la domnul primar al Comunei Șicula – Căprar Duțu, cu care am avut și o întrevedere pe acest subiect, despre familia Cărăbuț Ionel cu soția și cei doi copii, că locuiesc în școala veche din comună… de trei ani de zile, având două saltele și ceva haine… cum s-a ajuns în acestă situație? Datorită unui incendiu care le-a distrus locuința… locuință, deoarece casă nu o puteam numi. În urmă cu 4 ani am vizitat aceste familii care au locuit lângă dolma Crișului Alb în condiții impropri. Bunicii au murit amândoi, în condiții de mizierie de nedescris… Am credință că întreaga comunitate locală va sări în ajutorul semenilor lor, mai ales cei ce iubesc pe Dumnezeu. Sperăm să schimbăm soartea copiilor și a părinților, oferindu-le o viață mai bună! 

Împreună cu autoritățile statului român și în colaborare cu toate cultele religioase din comuna Șicula, dorim să strângem mână de la mână suma de 25.000 de lei ( 250 de milioane de lei vechi, aproximativ 5.500 de euro, 6000 de euro cu tot cu acte) pentru a le cumpăra o locuință în localitatea Gurba, comuna Șicula. 

Consider că Asociația Timotei Ineu, frații și surorile care au darul dărniciei și al ajutorărilor, se vor implica exemplar ca în atâtea cazuri pe care le-am soluționat împreună, cu ajutorul Lui Dumnezeu!

Vă stau la dispoziție cu informații și detalii!

Ref. Prof. Preș. Bulzan Marian – Gigel, 0742.504.870

Asta a fost casa care a ars… și condițiile de atunci: fără utilități și sursă de venituri!

Condițiile actuale: două saltele, doi copii minori și niște haine… stau în școala veche din Șicula, datorită bunătății și ajutorului dat de Primăria și Consiliul Local Șicula prin domnul primar, cărora ne rugăm ca Dumnezeu să le răsplătească milostenia. 

Casa pe care am găsit-o în localitatea Gurba, comuna Șicula. Cea mai ieftină: 25.000 lei (5.500 euro), cu acte! Acesta o dorim să o cumpărăm pentru acestă familie, cu condiția contractuală de uzufruct, adică să nu poată înstrăina fără a anunța Primăria Comunei Șicula!

 

Pentru donații vă stăm la dispoziție prin contul afișat în antetul de mai sus! Vă rugăm ca atunci când faceți donația să menționați ”pentru familia Cărăbuț” sau ”casă gurba”… vă mulțumim pentru sprijinul spiritual și financiar!

Sună acum!