Predici/mesajele Învățătorilor de tineret,  Uncategorized

4. Bărbatul și femeia, slujitori a lui Dumnezeu

screenshot
Rev/Pastor Terpea Nelu

 

Dintr-un anume punct de vedere, apostolul Pavel ne arată cum lucrează fiecare Persoană a divinității în procesul mântuirii omului (1.Co.12:4-6). Astfel, omul primește nouă daruri de la Duhul Sfânt, iar Pavel le înșiră, (de unde si numele lor de „daruri duhovnicești”), slujbe de la Marele Slujbas, Domnul Isus, cum ar fi apostolia (Ev.3:1), pastoria (In.10:11), etc, și diferite „lucrări” din partea Tatălui, aici numit, simplu, Dumnezeu. Ca exemplu poate fi luată lucrarea Tatălui prin apostolul Petru menționată în Fp.5:1-9, unde apostolul nu a lucrat nici în cadrul vreunei slujbe, nici al vreunui dar.

Găsim că noi, ca oameni, suntem „împreună lucrători cu Dumnezeu” (1.Co.3:9). În acest proces al muncii înspre mântuirea noastră și a celor ce ne înconjoară, desigur se au în vedere și relațiile ce există între noi și Dumnezeu. Astfel Hristos este simbolizat de bărbat, de omul casatorit, femeia căsătorită simbolizând Biserica. Nici Duhul Sfânt, nici Tatăl nu sunt simbolizați în vreun fel de către om. De aceea slujbele sunt date bărbatului, și niciodată femeii (1.Tm.2:12). Sunt două motive pentru care s-a ajuns la această deosebire: întâi, Eva a fost creată din Adam, apoi căderea ei a coborat-o mai prejos de bărbatul ei (1.Tm.2:13-14). Pentru mântuire, lui Adam i s-a dat o șansă. Eva fiind creată din Adam, soțului ei, a fost ridicată la nivelul lui dându-i-se o pedeapsă din patru puncte, pedeapsă ce nu este o reparație a căderii ei, ci doar un pas permanent de ridicare la nivelul lui Adam în vederea mântuirii personale: „(a) Voi mări foarte mult suferința și însărcinarea ta, (b) cu durere vei naște copii, (c) dorințele tale se vor ține după bărbatul tău [pentru că] (d) el va stăpâni peste tine” (Gn.3:16; vezi și 1.Tm.2:14, unde Pavel nu le mai înșiră pe toate, ci amintește doar pe a doua). Astfel, Dumnezeu lasă liber folosirea femeii, și din partea Duhului Sfânt, cu daruri, și din partea Tatălui, cu lucrări, dar nu din partea lui Hristos cu slujbe din Cuvânt (1.Co.14:34), ea simbolizând Biserica.

Credem necesar a sublinia faptul că din toate aceste lucruri nu se poate vedea superioritatea bărbatului față de femeie, decât în ce privește slujba ce a primit-o de a fi „cap” pentru soția lui. Ea l-a determinat la cădere în Grădina Edenului, dar a fost ridicată la nivelul șansei lui, dându-i-se aceasta supunere față de soț, capul ei. Din același motiv, apostolul Pavel simte să explice încă un aspect al supunerii soției față de soț: acoperirea femeii (casatorite) la rugăciune. Cei doi – soțul și soția – sunt înaintea lui Dumnezeu nu doar la predicarea, învățatea și explicarea Cuvântului, ci și la rugăciune. Aici, la rugăciune,  femeia se prezintă ca și soțul ei, drept copil de Dumnezeu, având însă pe cap semnul supunerii prin care a fost ridicată la aceeași șansă la mantuire, ca soțul ei. Pentru a sublinia sufiecent acest lucru, apostolul Pavel, în limba greacă, nu folosește cuvântul „trebuie”, (cum a tradus Cornilescu, si anume că femeia ”trebuie să aibe pe cap un semn al stăpânirii ei”), ci „este doatoare” (adică femeia „este datoare să poarte pe cap un semn al stăpânirii ei”, conf.1.Co.11:10). Acest lucru conduce subiectul într-un limbaj juridic. Femeia este restabilită la nivelul soțului ei, lucru pentru care trebuie să plătească. In acest  fel, soțul și soția sa sunt egali „lucrători cu Dumnezeu”(1.Co.3:9), fără deosebire în Hristos (Gal.3:28).

Dacă femeia nu se supune dorinței lui Dumnezeu în acest caz, ea este asemănată cu femeia adusă dintr-un popor idolatru, apoi rasă pe cap pentru treizeci de zile. In acest timp ea este în Israel, dar fără vreun drept de israelită; în aceste treizeci de zile este claustrată într-o cameră separată unde nici bărbatul ei încă nu a intrat la ea ca la soția lui (conf.Dt.21:10-13). Acum ea este în procesul desprinderii de trecutul ei pagân: își plânge părinții, țara și cultura idolatră pe care le-a părăsit; prin acestea ea își necinstește „capul”, adică pe soțul ei (conf 1.Co.11:5). Așa cum este acum, nu este nici idolatră, nici israelită. Dupa cele treizeci de zile, părul care a început a crește reprezintă noul ei popor (Israel) căruia acum îi aparține; acum au început a-i crește și unghiile, arătând spre noua cultură în care a intrat; acum poartă doar haine de modă israelită ce reprezintă faptele noi pe care le va trăi. Așa este înaintea lui Dumnezeu, la rugăciune, femeia căsătorită care nu vrea să-și acopere capul, în felul acesta necinstindu-și soțul. Ea se prezinta înaintea lui Dumnezeu ca si copil al Său, ca femeie căsătorită, dar care nesocotește harul ce i s-a dat în șansa prin care să fie egală cu soțul ei, care acum ii este „cap”.

5

Comentariile sunt închise pentru 4. Bărbatul și femeia, slujitori a lui Dumnezeu

Sună acum!